Autor: Golovei Lilia

Schumbările de pe mapamond la nivel economic, cultural, modul de viață, dezvoltarea tehnologiilor informaționale influențează atitudinea oamenilor față de procesul de instruire și modifică cerințele societății față de nivelul de instruire a adulților. Dacă tradițional peste hotare student era considerată persoana cu vârsta sub 25 ani, cu fiecare an vârsta persoanelor care fac studii crește. În prezent a face studii nu este un lux ci o necesitate pe tot parcursul vieții în condițiile unei societăți informaționale ce tinde spre globalizare.

Practica internațională demonstrează că instruirea înlesnește integrarea socială a persoanelor, reduce rata criminalității și netezește consecințele inegalității sociale, ajută în lupta cu sărăcia, asigurând astfel stabilitatea societății civile [34, p. 37]  

Învățarea pe parcursul vieții este considerată caracteristică esențială a societății informaționale. Diploma de studii nu este un argument serios pentru angajare, pentru construirea unei cariere de succes și pentru un serviciu asigurat până la pensie. Angajatorii moderni sunt în căutarea persoanelor flexibile care posedă deprinderi de gestionare a timpului, abilități de de soluționare a problemelor, capacități de adaptare la schimbările din societate.


Învățarea pe parcursul vieții presupune studiul în cadrul, dar și în afara sistemelor tradiționale de educație și formare. La baza învățării pe parcursul vieții stau 3 concepte:

  • educația formală este oficială și se desfășoară într-o instituție de stat după un program bine determinat;
  • educația informală reprezintă influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass-media etc. asupra individului [9];
  • educația neformală se desfășoară în afara curriculumului oficial, permițând formarea competenţelor, aptitudinilor, cunoştinţelor pe care fiecare le simte mai aproape de suflet și personalizând astfel educația.

La nivel european educaţia constituie un pilon fundamental al succesului. În acest context, politicile educaţionale își propun următoarele obiective strategice pe termen lung:

  • punerea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii;
  • creşterea calităţii  şi eficienţei proceselor de educaţie şi învăţare;
  • promovarea echităţii, coeziunii sociale şi cetăţeniei active;
  • stimularea creativităţii şi inovării, inclusiv a spiritului antreprenorial, la toate nivelurile sistemului educaţional. [13, p. 35-36]

Tendințele de dezvoltare a învățământului la nivel mondial:

  • democratizarea societății;
  • educația civică a persoanelor pentru extinderea participării active în viața politică și socială;
  • pregătirea oamenilor pentru viață în condițiile schimbărilor rapide de pe mapamond;
  • dezvoltarea dinamică a economiei;
  • creșterea concurenței;
  • trecerea la societatea informațională post-industrială;
  • extinderea interacțiunii interculturale prin dezvoltarea toleranței și abilităților de comunicare;
  • reducerea domeniilor care folosesc munca necalificată și slab calificată;
  • creșterea mobilității profesionale;
  • formarea profesională continuă și recalificarea persoanelor;
  • creșterea importanței capitalului uman și din această perspectivă se cere dezvoltarea instruirii tinerilor și adulților. [31]

Uniunea Europeană În anul 2000 Summitul de la Lisabona a anunțat intrarea Europei în epoca cunoștințelor. În cadrul acestui summit a fost adoptat memorandumul învățării pe tot parcursul vieții (lifelong learning – LLL) care a constatat că piața muncii solicită permanent îmbunătățirea/înnoirea/actualizarea cunoștințelor, deprinderilor și competențelor profesionale. Potrivit Comisiei Europene, prioritatea centrală a Programului de învățare pe parcursul vieții constă în a transforma Uniunea Europeană în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică durabilă însoţită de o creştere cantitativă şi calitativă a numărului locurilor de muncă şi de o mai mare coeziune socială [9]. La nivelul Uniunii Europene, Învățarea pe parcursul vieții este destinată adulţilor cu vârste între 25 şi 64 de ani.

Învățarea pe parcursul vieții include toate formele de învățare:

  • Educaţia formală se desfășoară în sistemul de învăţământ care include şcoli, colegii, universităţi şi alte instituţii de educaţie pentru copii şi tineri, începând cu 5-7 ani şi continuând până la 20-25 de ani;
  • Educaţia non-formală este furnizată în afara instituțiilor publice de învățământ, dar are la bază obiective educaționale, timp de studiu și susținere pentru învățare, Această formă de educație nu își propune atingerea unui anumit nivel de educaţie şi se adresează persoanelor de toate vârstele;
  • Învăţarea informală nu este structurată, nu este sistematică și nu finalizează cu certificare. Include autoeducarea, iar cunoştinţele accumulate nu sunt testate [8, p. 54].

Programul de învățare pe parcursul vieții , elaborat de Comisia Europeană, se împarte în 4 subprograme:

  • Comenius (învățământ preuniversitar)
  •  Erasmus (învăţământ superior),
  • Leonardo da Vinci (educaţie şi formare profesională)
  • Grundtvig (educaţia adulţilor)

Strategia Europa 2020 [11] stimulează în mod special politicile din domeniul educației și formării speciale. Uniunea Europeană își asumă rolul de a îmbunătăți și moderniza sistemele de educație și formare a țărilor membre. Cadrul strategic Educație și formare 2020 consideră că succesul Europei depinde de învățământul preșcolar, primar, secundar, superior și învățământul profesional și tehnic și își propune nu doar să susțină inițiativele mai vechi ale Uniunii Europene, ci și să promoveze principiul învățării continui prin asocierea sprijinului cu învățarea formală, non-formală și informală în domeniile educației, formării și tineretului. Strategia Europa 2020 propune realizarea următoarelor obiective:

  • creşterea inteligenței, prin reformarea educaţiei şi formarea profesională;
  • creşterea incluzivă, pentru reducerea şomajului, sărăciei şi excluziunii sociale;
  • creşterea durabilă, prin utilizarea eficientă a resurselor şi a competitivităţii [11].

RUSIA În Rusia învățarea pe tot parcursul vieții constituie un proces de instruire format din mai multe etape cu durată permanentă, care asigură completarea și extinderea continuă a cunoștințelor persoanelor de toate vârstele. Putem distinge 2 etape de bază:

  • instruirea copiilor și tinerilor – instruirea, educația și dezvoltarea persoanei pâna la majorat;
  • instruirea adulților – instruirea persoanelor adulte în combinație cu diverse tipuri de activitate practică.

Un șir de cercetări, efectuate în diferite regiuni ale Rusiei, au demonstrat că în jur de 64% de absolvenți ale instituțiilor medii de specialitate și până la 50% de absolvenți ai instituțiilor superioare de învățământ schimbă profesia imediat după finalizarea studiilor. Investigațiile date demonstrează necesitatea promovării conceptului de învățare pe tot parcursul vieții.

În opinia lui Kravcenco A. [30] învățarea pe tot parcursul vieții este un proces de dezvoltare a potențialului (general și profesional)  a persoanei pe parcursul întregii vieți, în cadrul unui sistem de instituții de stat și publice, reieșind din necesitățile individului și societății. Structura de învățământ include un șir de instituții de bază și paralele, fundamentale și suplimentare, de stat și publice, formale și informale. Dmitriev N. [32] numește totalitatea instituțiilor de învățământ de nivel diferit care asigură formarea și dezvoltarea calităților profesionale pe parcursul perioadei de instruire, pregătirii profesionale, activității profesionale și recalificării –  sistemul învățării profesionale pe tot parcursul vieții. La baza funcționării acestui sistem stă principiul continuității învățământului.

Funcțiile sistemice ale învățării pe parcursul vieții :

  • asigurarea adaptării cetățenilor față de condițiile mereu schimbătoare atât al activității profesionale, cât și al mediului social, prin asigurarea oportunităților organizării al traiectoriei individuale de instruire pe tot parcursul vieții;
  • consolidarea resurselor de instruire a societății;
  • formarea unui parteneriat social-educativ ca parte componentă a societății civile [34, p.40].

În învățământul rusesc există diferite reprezentări asupra fenomenului
învățarea pe parcursul vieții:

  • structura existentă a învățământului de la educația preșcolară și până la instituțiile de formare continuă și de recalificare;
  • un sistem de instituții de învățământ de stat și publice care asigură unitatea organizațională și de conținut și relații de succesiune între ramurile învățământului care hotărăsc împreună și coordonat sarcinile instruirii, pregătirii educaționale, psihologice și profesionale a fiecarei persoane în dependență de necesitățile actuale și de perspectivă și care satisfac tendința ei pentru autoinstruire, dezvoltare multilaterală și armonioasă pe parcursul întregii vieți [33, p. 16];
  • proces continuu și sistematic de completare a cunoștințelor pe parcursul întregii vieți;
  • un sistem concentric format din educația formală, educația neformală, instruirea informațională și autoinstruirea.

Prima Concepție referitoare la învățarea pe parcursul vieții a fost elaborată în anul 1989 de Comitetul pentru învățământ din URSS, dar nu a fost implementată, deoarece se considera că cetățenii sovietici făceau studii gratis o singură dată în viață, iar cunoștințele asimilate erau suficiente pentru toată viața. În anul 2004 principiul învățării pe parcursul vieții se regăsește în cele 5 priorități ale dezvoltării învățământului din Rusia, dar așa și nu a fost dezvoltată. În 2010 la ședința comună a Consiliului de Stat al Federației Ruse și al Comitetului pentru modernizarea și dezvoltarea tehnologică a economiei Rusiei s-a demonstrat că, pentru a face față solicitărilor secolului tehnologiilor informaționale și cerințelor pieții economice, trebuie de dezvoltat sistemul învățării pe parcursul vieții. Conform concepției dezvoltării sistemului învățării pe parcursul vieții din 2012 învățarea pe tot parcursul vieții constă din educația formală, educația neformală, instruirea spontană și autoinstruirea angajaților și elevilor, care asigură înnoirea operativă a competențelor solicitate pe piața muncii:

  • învățământul formal este instruirea persoanelor înainte de debutul profesional (învățământul primar, mediu, mediu de specialitate, învățământul superior, inclusiv învățământul seral și fără frecvență care finalizează cu eliberarea unui document de studii;
  • învățământul neformal se desfășoară în afara învățământului formal, dar instituționalizat cu caracter sistematic și planificat (cursuri de ridicare a calificării, cursuri profesionale și de amatori; seminare, traininguri, lecții care se desfășoară la locul de muncă, studii suplimentare etc.), de obicei, finalizează cu eliberarea unui document;
  • instruirea spontană sau informală constituie studiile independente, legate de activitatea profesională, cotidiană, care contribuie la extinderea nivelului de cunoștințe și deprinderi, ne autentificate de documente și diplome;
  • autoinstruirea sunt studiile pe care persoana le face independent, în perioada dintre studiile în instituțiile de învățământ.

Proiectul Concepției de modernizare a învățământului în Rusia are 4 direcții prioritare, orientate preponderent spre instruirea adulților:

  • reforma învățământului secundar;
  • îmbunătățirea calității învățământului profesional;
  • atragerea investițiilor în învățământ;
  • trecerea la instruire profesională continuă.

Sistemul de învățământ din Rusia se ciocnește de un șir de probleme:

  • reducerea calității pregătirii absolvenților;
  • îmbătrânirea cadrelor didactice;
  • utilizarea ineficientă a resurselor;
  • pregătirea cadrelor didactice este slab orientată spre cerințele pieței muncii;
  • baza tehnico-materială învechită;
  • sistemul învățământului suplimentar și de recalificare a adulților neeficient;
  • creșterea nemulțumirii societății față de rezultatele activității sistemului de învvățământ, și în primul rând, față de învîțământul profesional [34, p.37].

Unele caracteristici negative specifice societății ruse influențează cerințele specifice față de învățământ:

  • parteneriat social întreprinderi-instituții de învățământ de toate nivelurile insuficient, insuficiența investițiilor întreprinderilor în învățământ;
  • lipsa programelor speciale de orientare profesională, de angajare pe piața muncii, implementarea tehnologiilor noi, a formelor moderne de instruire, lipsa infuenței statului asupra serviciilor de ocupare a forței de muncă;
  • orientare profesională insuficientă a elevilor, motivația redusă față de activitatea profesională, studii ulterioare, asimilarea cunoștințelor;
  • folosirea neeficientă a oportunităților instruirii suplimentare pentru ridicarea calificării forței de muncă și a competitivității pe piața muncii, insuficiența specialiștilor calificați;
  • lipsa sistemului național de control al calității învățământului;
  • lipsa clasificatorului național al profesiilor;
  • lipsa unui sistem de evaluare a calității (certificarea) lucrătorilor [34, p.40-41].

SUA De-a lungul anilor SUA a oferit pentru acces la educație atât cetățenilor americani, cât și imigranților. Factorii de decizie au promovat inovațiile în educație astfel, încât azi accesul la educație în SUA este aproape universal. Nivelul dezvoltării economiei SUA solicită tot mai mult forțe de muncă instruite și înalt calificate.

În Statele Unite creșterea longevivității populației a condus la creșterea cererii pentru programe educationale care ar satisface nevoile acestui grup de cursanți. De aceea învățarea pe parcursul vieții este o modalitate eficientă pentru a răspunde nevoilor educaționale ale adulților, pentru a oferi oportunitatea unor studii mai accesibile pentru toată lumea pe toată durata vieții, crează posibilități de dezvoltare educațională. Implementarea sau extinderea învățării pe parcursul vieții este o modalitate de a îmbunătăți condițiile sociale a adulților în vârstă. Formarea continuă a devenit un mod de viață pentru mulți adulți, iar educația adulților constutuie un mod de adaptare la condițiile economiei post-industriale.

SUA  nu are o politica formală la nivel de guvern pentru promovarea învățării pe parcursul vieții. Totuși au fost întreprinse un șir de acțiuni guvernamentale, preponderent la nivel local, care au contribuit la creșterea numărului programelor educaționale pentru persoanele în vârstă. Pentru a supraviețui și a obține legitimitate, multe programe de educație a adulților din America s-au atașat la alte instituții sau programe care nu sunt în mod specific axate pe educația adulților. Există 5 modele de programe pentru adulți.

Învățarea pe parcursul vieții este formulată în modelul Conceptul educației civice (1998). În acest document se menționează că la câteva luni după preluarea mandatului presidentul George Bush în cadrul unui summit al guvernatorilor statelor a vorbit despre necesitatea reformelor în educație la nivel de țară. Tradițional în SUA fiecare stat ia decizii individuale referitoare la educație. Acest fapt complica mult elaborarea unor standarde comune pentru întreaga țară. În anul 1990 Congresul a adoptat Obiectivele 2000: Educate America Act, în care 2 dintre cele 8 obiective stabilite se refereau la educație:

  • educația elevilor și cetățenia: fiecare școală va asigura instruirea elevilor pentru cetățenie responsabilă, continuarea studiillor și angajare în economia țării;
  • alfabetizarea adulților și învățare pe tot parcursul vieții: până în anul 2000 adulții vor fi alfabetizați și vor poseda cunoștințele și aptitudinile necesare, pentru a concura într-o economie globală și vor fi în stare să-și exercite drepturile și responsabilitățile civice [19].

În finalul acestei concepții se vorbește despre necesitatea elaborării unui standard nou referitor la cetățenii educați, pentru a putea face față provocărilor secolului XXI.

Sistemul de educație în SUA are 3 niveluri ale educației formale: elementară, secundară și liceală. Învățământul american propune absolvenților liceeni o serie de opțiuni: școli tehnice sau vocaționale, colegii, universități. Deși studiile în colegii și universități sunt cu plată, studenții americani beneficiază de credite pentru studii de la angajatori, ceea ce oferă acces la educație unui număr mare de tineri.

Sistemul de finanțare a formării profesionale și a învățării pe parcursul vieții a adulților, de asemenea este dezvoltat și are 2 niveluri:

  • finanțare pentru formarea continuă a angajaților;
  • finanțarea alfabetizării adulților.

Timp de mai mulți ani agențiile publice, instituțiile de învățământ superior și alte organizații identifică noi forme de instruire, noi abordări, pentru a convinge adulții să revină în școală. Multe dintre abordările identificate au permis redefinirea fenomenului învățarea pe parcursul vieții.  Angajații au posibilitatea să se perfecționeze, să se califice pentru studii superioare, să obține categorii, grade etc. chiar muncind cu normă întreagă. Inovațiile se încadrează în șase mari categorii: aspirație, acces, studii și carieră, tranziție, accesibilitate și succes. Aceste inovații asigură creșterea numărului absolvenților și îmbunătățirea nivelului educației a cetățenilor americani.

Învățarea pe parcursul vieții în SUA se bazează pe trei atribute:

  • învățarea pe tot parcursul vieții subliniază importanța formării individului de-a lungul vieții;
  • învățarea lifewide specifică că instruirea se desfășoară atât în interiorul, cât și în afara instituțiilor oficiale de învățământ;
  • motivația de a învăța depinde de experiența individuală a individului de a se angaja în procesul de învățare dincolo de învățământul obligatoriu. Acest aspect influențează în mod direct primele 2 atribute.

Învățarea pe parcursul vieții în SUA este realizată prin mai multe forme:

  • educația formală are loc în instituțiile de învățământ și, de obicei, finalizează cu o calificare.
  • educația nonformală se referă la activitățile organizate în afara sistemului formal, de exemplu, biserici, centre pentru seniori și asociații de voluntariat.
  • educația informală se referă la ceea ce este învățat din experiența de zi cu zi.

Japonia Scopul Ministerului Educației al Japoniei este de a crea o societate de învățare în care oamenii pot învăța la orice etapă a vieții, pot alege în mod liber tipul studiilor, iar rezultatele învățării să fie evaluate în mod corespunzător. Pe larg este promovată ideea angajamentului în procesul de învățare pe toată durata vieții si se crează o varietate mare de calificări/acreditări pentru cei care au finalizat studiile fără vreo calificare.

În Japonia, educația adulților este considerată o parte a învățării pe parcursul vieții. Accentul pe educația adulților a început să fie pus începând cu 1949, când a fost adoptată Legea pentru Educația Adulților. Pentru a realiza prevederile legii, autorităților locale au primit subvenții guvernamentale. Japonezii au fost primii care au introdus conceptul de învățare pe parcursul vieții. În 1971 guvernul Japoniei a emis un raport care sublinia importanța educației adulților și a educației pe tot parcursul vieții într-o societate în schimbare. Mai târziu noțiunea a fost reconceptualizată, astfel încât fiecare individ a început să fie considerat ca agent al propriei formări. În anul 1990 prevederile învățării pe parcursul vieții a început să fie pus în aplicare prin Legea cu privire la dezvoltarea și promovarea învățării pe tot parcursul vieții care prevede deschiderea unui Birou al politicilor învățării pe tot parcursul vieții – birou care coordonează și promovează politicile de învățare pe parcursul vieții. De asemenea, au fost deschise Comitete consultative pentru învățare pe parcursul vieții în toate prefecturile Japoniei.

Învățarea pe parcursul vieții s-a axat pe revizuirea sistemului de învățământ, în vederea creării unui sistem de învățare pe tot parcursul vieții, care promovează ideea de a învăța la toate etapele vieții. Conceptul cuprinde:

  • educația formală prevede instruirea în instituțiile de învățământ după programe stabilite;
  • educația non-formală, numită și educație socială și educație culturală, care prevede învățare prin implicarea în activități sportive, hobby-uri, activități de recreare, activități culturale și de voluntariat.

Unii cercetători consideră învățarea pe parcursul vieții un „colac de salvare” pentru Japonia, deoarece îi permite să se adapteze și să facă față procesului de îmbătrânire a populației – populație care dispune de timp ce poate fi folosit pentru studii. Instruirea adulților oferă o ocazie minunată pentru dezvoltarea sensului vieții după pensionare. Educația socială, ca parte componentă a învățării pe parcursul vieții, este privită ca o modalitate eficientă de păstrare a culturii japoneze, importanța căreiea se diminuează din cauza modernizării. De asemenea, schimbările sociale și economice înaintează noi cerințe fața de cetățenii Japoniei, necesitatea dobândirii de cunoștințe și abilități noi devine prioritate pentru cei care doresc să fie într-un pas cu aceste schimbări. În rezultat sistemul de învățământ din Japonia a fost supus unor reforme, pentru a promova învățarea pe parcursul vieții.

În Japonia învățarea pe parcursul vieții este unica modalitate de a răspunde provocărilor îmbătrânirii rapide a populației. Modelul japonez propune trei tipuri specifice de oportunități educaționale pentru adulții:

  • programe pentru persoanele în vârstă care răspund nevoilor lor specifice de educație;
  • programe pentru tineri cu privire îmbătrânire și persoanele în vârstă;
  • programe în care persoanele în etate își asumă rolul de educator, pentru a împărtăși cunoștințele și experiența generațiilor mai tinere [26, p. 453].

Guvernul Japoniei sponsorizează programe care au scopul de a promova educația continuă în rândul adulților:

  • Senior Citizens’ Colleges oferă cursuri de sănătate și de recreare;
  • The Silver Audit System oferă persoanelor în vârstă cursuri de colegiu;
  • The Senior Citizens’ Continuing Education Program oferă cursuri despre stilul de viață, sănătatea fizică și mentală, despre problemele importante pentru societatea japoneză, hobby-uri, artele tradiționale,  activismul comunitar și formarea abilităților sociale.

ELNET-ul este un alt exemplu de programe pentru învățarea adulților care foloseste comunicațiile prin satelit pentru transmiterea cursurilor deschise de la universități și alte instituții de învățământ cetățenilor Japoniei.

Politicile japoneze referitor la învățarea pe parcursul vieții acordă importanță mare și legăturii dintre generații. În acest scop se promovează voluntariatul tinerilor în susținerea persoanelor în vârstă și participarea adulților în activitățile școlare și culturale în calitate de educatori.

România Conform proiectului Strategiei pentru învățarea pe tot parcursul vieții, elaborat în 2014, învăţarea pe tot parcursul vieţii este un proces continuu de oportunităţi flexibile de învăţare, corelând învăţarea şi competenţele dobândite în instituţiile formale cu dezvoltarea competenţelor în contexte non-formale şi informale, în special la locul de muncă [8, p. 4]Acest concept presupune învăţarea neîntreruptă, oricând şi oriunde. Ideea principală a concepției presupune că oamenii sunt obligați să-șu actualizeze cunoştinţele, aptitudinile şi competenţele, pentru a sprijini competitivitatea în contextul unei economii globale a cunoştinţelor bazată pe tehnologie şi pentru a promova integrarea socială şi participarea la o societate democratică [8, p. 4].

Necesitatea introducerii strategiei învăţării pe tot parcursul vieţii în România este dictată de mai multe realități ale societății românești:

  • îmbătrânirea populației;
  • emigrarea masivă a românilor adulți în căutarea unor oportunități de job-uri mai bune;
  • rata scăzută a ocupării forței de muncă;
  • nivel scăzut al competivității;
  • carențele din sistemul de învățământ;
  • lipsa competențelor;
  • părăsirea timpurie a studiilor;
  • analfabetismul functional [8, p. 4].

Strategia învăţării pe tot parcursul vieţii își propune realizarea următoarelor obiective:

  • creșterea participării la învăţarea pe tot parcursul vieţii
  • îmbunătăţirea relevanţei sistemelor de învăţământ
  • formarea profesională pentru piaţa muncii [8, p. 6]

România își propune să ofere tuturor persoanelor, pe întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa pe deplin la viața economică, socială și civică și de a le permite să-și exploateze potențialul personal [8, p. 35].

Strategia are la bază trei piloni strategici:

  • acces şi stimulente pentru participare;
  • calitate şi relevanţă;
  • parteneriate pentru o mai bună informare [8, p. 35].

România își propune 3 domenii strategice de activitate pentru perioada 2014-2020:

  • reducerea părăsirii timpurii a școlii;
  • creșterea ratei de absolvire, a calității și eficienței învățământului terțiar;
  • creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții [8, p. 22]

Conceptul învăţării pe tot parcursul vieţii este dezvoltat și acoperit de un cadru legal bine definit: Legea educației, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Legea privind practica elevilor și studenților, Legea privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, Legea voluntariatului, Legea privind formarea continua a adulților, 

Există un șir de instituții de stat implicate în învăţarea pe tot parcursul vieţii: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; ministerul Sănătății,  Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Autoritatea Națională pentru Calificări, Comitetele sectoriale, Comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social pentru formarea profesională, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale etc.

Serviciile care furnizează activități de învăţare pe tot parcursul vieţii includ instituții de formare profesională publice sau private, asociații patronale, camere de comerț și industrie, sindicate, organizații non-guvernamentale, universități populare, autorizate de Comisiile județene de autorizare. Competențele formate în cadrul  învățării non-formale și informale sunt evaluate de Centre de Evaluare (agenții autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări din România). În baza evaluării participanții la formare pot primi  un certificat de calificare profesională recunoscut pe piața muncii nu doar din România, ci și Uniunea Europeană.

Învăţarea pe tot parcursul vieţii poate fi asigurată prin:

  • educație formală care include clasa pregătitoare (1 an), ciclul primar (4 ani), gimnazial (4 ani), liceal (4/5 ani) şi educaţia terţiară. Instituțiilor superioare de învățământ revenindu-le un rol important și în organizarea de programe de formare centrate pe cursant, flexibile din punct de vedere al programului, conţinutului şi creditelor [8, p. 44], iar liceelor și școlilor de maiștri, revenindu-le rolul de formare profesională de nivel inferior celui universitar;
  • educaţia non-formală este furnizată în afara instituțiilor publice de învățământ, dar are la bază obiective educaționale, timp de studiu și susținere pentru învățare;
  • Învăţarea informală nu este structurată, nu este sistematică și nu finalizează cu certificare.

Învăţarea pe tot parcursul vieţii capătă importanță tot mai mare și mai mare, iar persoanele care periodic își ridică nivelul calificării prin formare continuă au șanse mai mari pentru angajare, succes în carieră şi participare plenară la viaţa socială.

Moldova Potrivit Concepţiei învăţării pe tot parcursul vieţii, elaborat în cadrul IȘE (2012), oamenii trebuie orientaţi să înveţe continuu şi în mod adecvat, rapid şi eficient, inovativ, valorificându-şi la maxim potenţialul de care dispun, pentru că numai astfel pot face faţă provocărilor lumii contemporane, mereu în schimbare, dar şi nevoilor de adaptare continuă la noile realităţi ale secolului XXI. [6] Oamenii trebuie să tindă spre achiziţionarea abilităţilor şi competenţelor noi, prin care să-şi dezvolte capacitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii.

Potrivit Codului educației al RM (art. 120) învăţarea pe tot parcursul vieţii include activitățile de învățare realizate de o persoană pe parcursul vieții, în scopul formării sau dezvoltării competențelor din perspectivă personală, civică, socială şi profesională. [4, p. 80]. Învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde învățământul general, profesional-tehnic, superior şi formarea continuă a adulților și se realizează în cadrul învățării formale, nonformale și informale:

  • învățarea formală reprezintă un proces instituționalizat, structurat şi bazat pe o proiectare curriculară explicită;
  • învățarea nonformală este integrată în cadrul unor activități planificate, cu obiective de învățare care nu urmează în mod explicit un curriculum;
  • învățarea informală reprezintă rezultatul unor activități zilnice legate de muncă, mediul familial, timpul liber și nu este organizată sau structurată din punct de vedere al obiectivelor, duratei ori sprijinului pentru învățare. [4, p. 80-81].

Învățarea nonformală și învățarea informală este realizată în corepundere cu intențiile și dorinței persoanei și nu finalizează automat cu certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite.

Învăţarea pe tot parcursul vieţii se desfășoară în cadrul, dar și în afara sistemelor tradiționale de educație și formare. Se centrează pe formarea și dezvoltarea competențelor-cheie și a competențelor specifice unui anumit domeniu, calificări sau specialități pe parcursul educației obligatorii, care, la rândul lor, servesc ca fundament pentru studii pe tot parcursul vieții. Învățarea pe tot parcursul vieții plasează responsabilitatea individului în centrul procesului de învățare.[15]

Republica Moldova, la fel ca și majorittea țărilor, acționează în direcția îmbunătățirii situației din domeniul educației, învățământului și al formării profesionale. Pentru Republica Moldova educația este o prioritte națională. Toate organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale ale statului colaborează și cooperează pentru a garanta dreptul la educație, indiferent de naționalitate, gen, vârstă, statut social, afiliere politică sau credințe religioase. [25, p. 2]. Demersurile legislative, programele și proiectele elaborate au la bază valorificarea cunoașterii și urmăresc schimbări majore la nivel structural. Educaţia în RM reprezintă un element de primă importanţă pentru dezvoltarea susținută pe termen lung a societății și a economiei naționale. [2, p. 18]

Au fost elaborate un șir de  acte legislative, planuri, strategii, programe în domeniul educaţiei [2, p. 19]:

  • Codul Educaţiei al Republicii Moldova stabileşte cadrul juridic al raporturilor privind proiectarea, organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de educaţie din Republica Moldova;
  • Planul naţional de acţiuni pentru implementarea reformei structurale în educaţie prevede: asigurarea accesului pentru toţi copiii la educaţie de calitate; sporirea flexibilităţii în relaţiile de muncă în sectorul educaţiei; eficientizarea utilizării alocaţiilor financiare;
  • Strategia de dezvoltare a învăţământului vocaţional/tehnic pe anii 2013-2020 stabileşte obiectivele şi sarcinile pe termen mediu şi lung în vederea dezvoltării educaţiei vocaţional/tehnice, defineşte orientările şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de învăţământ vocaţional/tehnic din Republica Moldova în perspectiva integrării europene;
  • Cadrul conceptual al strategiei de descentralizare în domeniul educaţiei (2013-2016) are ca obiective specifice lărgirea competenţelor şi a autonomiei şcolilor şi administraţiilor locale; introducerea unui sistem transparent şi echitabil de finanţare; implicarea părinţilor şi a comunităţilor locale în activităţile şcolare; îmbunătăţirea reacţiei şcolilor vizavi de nevoile elevilor; creşterea monitorizării externe a calităţii şcolilor – tendință pregnantă care atrage și mobilizează în continuare actorii educaționali, de la diverse niveluri;
  • Strategia consolidată de dezvoltare a învăţământului pentru anii 2010–2015 fixează că sistemul de învăţământ are un rol primordial în crearea premiselor pentru dezvoltarea umană durabilă şi edificarea unei societăţi bazate pe cunoaştere;
  • Educaţia-2020. Strategia sectorială de dezvoltare pentru anii 2012-2020 oferă o diagnoză a stării actuale a sistemului de educaţie din Republica Moldova, identifică principalele probleme ale sistemului şi selectează soluţiile cele mai potrivite pentru rezolvarea acestora, astfel încât sistemul de educaţie să devină principalul factor de progres economic şi social al ţării.

Potrivit strategiei Educaţie 2020, Republica Moldova promovează extinderea şi diversificarea sistemului de instruire a adulţilor pe parcursul întregii vieţi din perspectiva formării generale şi a formării profesionale continue, în corespundere cu nevoile persoanei raportate la necesităţile socioeconomice. [13, p. 3]

Unul din componentele sistemului de învățământ ale viziunii strategice sunt beneficiarii care demonstrează competenţe necesare pentru creştere şi dezvoltare personală, socială şi profesională pe parcursul întregii vieţi. [13, p. 38] Schimbările din sistemul învățământului obligatoriu și sistemul formării profesionale în direcția învățării pe tot parcursul vieții vor crea condiții cetățenilor de a se adapta la condițiile noi de pe piața muncii. Relațiile de parteneriat dintre sistemul educațional și piața muncii vor asigura elaborarea unor oferte educaționale reieșind din specificul și cerințele de pe piața muncii. În consecință, rata șomajului și a persoanelor care pleacă peste hotare se va reduce.

Una din direcțiile strategice ale strategiei Educaţie 2020 prevede sporirea accesului şi a gradului de participare la educaţie şi formare profesională pe parcursul întregii vieţi [13, p. 39] și este menită să ridice până în anul 2020 nivelul participării și gradul de acces al cetățenilor la educație pe tot parcursul vieții astfel ca 10% din populația adultă să participle la programe de instruire. [13, p. 39] În acest scop se propune realizarea unui șir de acțiuni, printre care:

  • facilitarea dezvoltării programelor de formare pe parcursul întregii vieţi;
  • crearea unui sistem informaţional cu privire la ofertele de formare pe parcursul întregii vieţi;
  • dezvoltarea instrumentelor de recunoaştere a calificărilor  obținute în context nonformal și informal în cadrul programelor de învăţare pe parcursul întregii vieţi şi implementarea instrumentului de credite transferabile de studii. [13, p. 41]

Strategia Educaţie 2020 recunoaște importanța dezvoltării sistemului de consiliere în carieră şi proiectare a carierei pe parcursul întregii vieţi. Pentru aceasta este necesară:

  • elaborarea concepției şi implementarea serviciilor de consiliere în carieră şi proiectare a carierei ca parte integrantă a serviciilor publice educaţionale;
  • asigurarea consilierii şi a proiectării carierei la nivel de învăţământ general, formare iniţială şi formare continuă;
  • sprijinirea dezvoltării unei reţele de instituţii specializate în acordarea serviciilor de ghidare şi proiectare a carierei pe parcursul întregii vieţi. [13, p. 43]

Aspectele psihologice ale depistării și soluționării problemelor comportamentale la adolescenți din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții

Analiza tendințelor internaționale în domeniul învățării pe tot parcursul vieții au permis identificarea mai multor aspecte ce țin de acest fenomen inclusiv am identificat faptul că angajatorii moderni sunt în căutarea persoanelor flexibile care posedă, inclusiv abilități de de soluționare a problemelor.

Trăim într-o lume ce se caracterizează printr-o multitudine de probleme mari, cu caracter universal, global și complex. Este o lume a schimbării care propune mereu noi tipuri de organizări, asocieri şi conexiuni ale activităţilor de producţie. În acest context, se pot identifica astfel de probleme ca: dezvoltarea rapidă a tehnicii și tehnologiilor informaționale, expansiunea terorismului, subminarea echilibrului ecologic, încălcarea drepturilor omului, explozia demografică, proliferarea conflictelor dintre naţiuni, amplificarea fenomenelor de sărăcie, foame, şomaj, etc. Aceste probleme reprezintă câteva aspecte ale unui fenomen complex numit ,,problematica lumii contemporane”. Fiind propagate la nivel de mass-media, aceste probleme influențează apariția și amplificarea problemelor emoționale, de comunicare, relaționare, comportamentale etc. Devin tot mai actuale așa fenomene ca anxietatea, depresia, tendințele suicidare, stresul, comportamentul deviant, sindrom-ul burn-out, dependențele de alcool, droguri, fumat, internet etc.

În faţa schimbărilor uluitoare de pe Mapamond, cei mai vulnerabili sunt copiii și adolescenții, deoarece de multe ori necesitățile, dorințele, opiniile lor nu sunt acceptate și nici chiar auzite de adulți – persoanele care au menirea să-i educe, să-i ghideze și să-i ajute să se adapteze la schimbările vertiginoase din lume. În rezultat apar probleme comportamentale uneori cu consecințe fatale.

Problemele, inclusiv ale copiilor și adolescenților, ce se impun prin complexitatea şi gravitatea lor sugerează o mulţime de direcţii de acţiune. Una din direcţii o constituie asistența psihologică în sistemul educațional ca formațiune ce înlesnește depistarea și soluționarea problemelor comportamentale la copii și adolescenți, contribuind astfel la formarea unei personalități „cu simţ critic, cu capacitatea de a înţelege şi răspunde adecvat diverselor provocări  din partea societăţii, de a deveni tot mai mult agent al propriei formări care să-şi organizeze, să-şi structureze singur cunoaşterea, să descopere singur având formată judecata şi responsabilitatea viitoare.” [7].

Conform DSM-IV problema este definită ca un comportament semnificativ clinic sau un sindrom sau patern care apare la o persoană și care este asociat cu un distres sau o disfuncție sau cu un risc ridicat de a cauza suferință, durere, disfuncție. Problemele comportamentale se referă la problemele, legate de dificultățile în a respecta normele și principiile acceptate de societate și de a se comporta în corespundere cu aceste norme și principii. Problemele de acest tip sunt deosebit de pronunțate în perioada adolescenței, deoarece în această perioadă:

  • modificările fiziologice, psihice și emoționale decurg într-un tempou extrem de rapid și nu întotdeauna sensul și necesitatea lor sunt înțelese de adolescent;
  • maturizarea sexuală influențează autopercepția, autoaprecierea și identitatea adolescentului:
  • există o diferență semnificativă între cerințele societății înaintate adolescenților și adulților, între drepturi și obligațiile lor;
  • adolescentul conștientizează diferențele poziției sale în cadrul familiei;
  • devin evidente carențele educative din copilărie, iar existența unor probleme serioase în familie amplifică mult efectul negativ al acestor carențe [29].

După J. Rousselet (1969) pentru a se afirma adolescentul manifestă 3 tipuri de conduite:

  • conduita revoltei – adolescentul manifestă atitudine negativistă și revoltă față de părinți, școală ceea ce i se impune;
  • conduita închiderii în sine – adolescentul se îndepărtează de realitate și se închide în sine, cenzurând sever sentimentele, atitudinile și acțiunile proprii;
  • conduita exaltării și afirmării – adolescentul dorește să înfrunte lumea, se confruntă cu alții pentru a-și evalua abilitățile fizice și intelectuale, se face remarcat prin vestimentație extravagantă etc.

Dorința de autoafirmare și afirmare uneori aduce adolescentul într-un anturaj nepotrivit pentru dezvoltarea armonioasă a personalității. Principiile de bază ale acestor grupuri sunt dezordinea, băuturile, alcoolul, drogurile, huliganismul etc. – vicii care pot provoca probleme comportamentale majore.

În Uniunea Europeană există 2 modele de asistență psihologică care interacționează eficient:

  • centre psihologice care asigură asistență psihologică copiilor și părinților;
  • asistența psihologică în școli.

Sănătatea, starea de bine și chiar viața adolescenților Uniunii Europene este pusă în pericol de un șir de amenințări: alcoolul, consumul de tutun, lipsa de activitate fizică, sexul neprotejat, expunerea la violență, HIV/SIDA, suicidul, dependența de calculator etc. În ultimul timp se promovează echipele multidisciplinare care includ specialiști din diverse medii care au scopul de a soluționa integral problemele beneficiarilor.

În Slovacia psihologul școlar are funcția de bază – consultant. El activează în școli și instituții școlare (grădinițe, școli primare, școli secundare, universități) și are ca sarcini oferirea consilierii psihologice copiilor, tutorilor legali și personalul pedagogic:

– pentru soluționarea problemelor de învățare:

– aplicarea îm practică a programelor de intervenție pentru soluționarea problemelor comportamentale ale elevilor în colaborare cu cadrele didactice.

În Germania începând cu 1974 serviciile psihologice presupun raportul de 1 psiholog la 5000 persoane. Din această cauză postul de psiholog școlar este vacant până în prezent. Totodată multe landouri federale au optimizat funcția de psiholog din cauza problemelor financiare. Respectiv elevii, cât și alți beneficiari, nu primesc asistență psihologică atunci când au nevoie să-și soluționeze problemele. Psihologii școlari oferă consiliere inclusiv în soluționarea problemelor de învățare și comportamentale ale elevilor și sprijinirea în situațiile de criză.

În Franța psihologul şcolar activează în școli şi în circumscripţiile departamentale ale învăţământului primar, ataşat unei circumscripţii. Sarcinile profesionale vizează: anticiparea eşecului şcolar; contribuirea la adaptarea şi socializarea copilului etc. Activitatea psihologului este în colaborare activă cu cadrele didactice.

Pentru adolescenți europeni sunt actuale așa fenomene ca depresia, tendințele suicidare, stresul etc. Unii își găsesc refugiul în alcool, droguri, fumat, alții se izolează în lumea proprie sau cea virtuală. Este mare numărul persoanelor care adoptă un comportament agresiv în relațiile cu anturajul. Totuși, există o categorie de oameni care depășesc cu succes situațiile de problemă. Acest fapt se datorează accesării de către aceste persoane a unei resurse terapeutice, numite reziliență – abilitate ce se formează odată cu creșterea experienței personale.

Asistența psihologică în Federația Rusă are la bază 3 idei:

  • susținerea științifico-metodologică psihopedagogică a procesului de instruire în școală;
  • susținerea psihologică a elevilor care se confruntă cu diverse dificultăți de natură psihologică sau socio-psihologică, depistarea, prevenirea și soluționarea acestor probleme;
  • asistența psihologică a elevilor pe tot parcursul instruirii școlare.

Indiferent de ideea care stă la baza unui sau altui model de asistență psihologică, unul din rolurile principale ale asistenţei psihologice constă în soluţionarea problemelor cu care se confruntă elevul în în perioada aflării în școală. În Rusia au fost implementate experimental 2 modele de asistență psihologică:

  • activitatea de consultanță, desfășurată de psihologul practician în cadrul centrelor la nivel raional/orășenesc a demonstrat anumite limite în soluționarea nemijlocită a problemelor;
  • introducerea unității de psiholog practician nemijlocit în instituțiile preuniversitare de învățământ a permis soluționarea eficientă a problemelor (28, 1997)

Printre activitățile prioritare ale asistenței psihologice în Rusia este și psihoprofilaxia care se desfășoară pe 3 nivele: primară, secundară și terțiară în dependență de gravitatea problemelor de învățare, comportamentale sau emoționale. Asistența psihologică a elevilor presupune conlucrarea eficientă a psihologului cu cadrele didactice, pentru a ajuta elevii care întâmpină anumite probleme de învățare sau comportamentale. Diagnostica psihologică este desfășurată de psiholog cu scopul de a identifica abaterile de la normele acceptate. Reieșind din rezultatele psihodiagnosticului, psihologul selectează un program de psihocorecție și remediere psihologcă. În cazul adolescenților ea este orientată spre dezvoltarea sferei emoțional-volitive (formarea deprinderilor de autoreglare emoțională și comportamentală, ridicarea nivelului stimei de sine etc.) Ulterior împreună cu pedagogul se elaborează un program de măsuri, orientate spre soluționarea problemelor, inclusiv comportamentale, depistate la elevi [28, p.201]

Asistenţa psihologică şcolară în SUA este distribuită pe 3 nivele [20]. Nivelul al II-lea este orientat spre acordarea ajutorului psihologic elevilor cu necesități educaționale speciale, dar şi a elevilor cu probleme comportamentale și de învățare.

Fiecare școală are acces la serviciile unui psiholog școlar, deși unii psihologi activează în două sau mai multe școli, fapt care poate reduce accesul elevilor la asistența psihologului în situațiile de criză.

Toți copiii și tinerii periodic se pot confrunta cu probleme de învățare, comportamentale, relaționale, luare a deciziilor dificile, gestionarea emoțiilor (depresia, anxietatea, izolarea etc.). Consumul de substanțe, încălcarea regulilor școlare, delincvența în rândurile adolescenților sunt probleme de interes național în SUA. Riscul angajării în comportamente problematice crește semnificativ în rândurile adolescenților care provin din familii cu venituri sociale mici, ale minorităților naționale, din familii în proces de divorț etc. Aceste și alte riscuri provoacă eșecul școlar, delincvență, probleme de sănătate etc. Problemele comportamentale se manifestă mai rar înainte de gimnaziu și crește dramatic în timpul adolescenței.

Psihologii școlari americani au sarcina de a ajuta elevi, familiile acestora, educatori și alți membri ai comunității să depisteze și să soluționeze problemele cu care se pot confrunta. Psihologii sunt o resursă de înaltă calificare care poate și trebuie să ajute elevii să prospere în școală, acasă și în viață. De asemenea se elaborează programe care contribuie la diminuarea problemelor comportamentale prin dezvoltarea abilităților sociale, îmbunătățirea climatului în sala de clasă etc.

Japonia Consilierea școlară este asigurată de psihologi clinicieni, psihiatri și alți profesioniști cu experiență în probleme de sănătate mintala. Consilierul școlar vizitează școala o dată pe săptămână pentru a oferi elevilor sfaturi despre diverse probleme cu care se confruntă.

Psihologii școlari sunt experți în psihologie și educație. Ei oferă servicii pentru soluționarea problemelor educaționale, emoționale, sociale si comportamentale ale elevilor; contribuie la educarea și dezvoltarea abilităților de a face față problemelor. Se axează pe prevenirea și intervenția timpurie, pentru a limita impactul negativ al problemelor în viața copiilor și succesul școlar. Deși prezența psihologilor în școală sunt importante în prevenirea și soluționarea problemelor elevilor, nu toți psihologii sunt angajați în școli.

România Art. 21, 28 și 34 al Procedurii de atestare în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii 213/2004 [5] prevede că în competențele psihologului școlar intră:

 – realizarea intervenţiei primare, secundare și terțiare direcţionate înspre promovarea stării de bine şi prevenirea apariţiei unor probleme

– realizarea serviciilor de consiliere psihoeducaţională a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de criză familială, de inadaptare şcolară, socială, eşec şcolar, abandon şcolar, absenteism etc., precum şi a celor cu tulburări de comportament şi disciplină.

Specialiştii din România susțin ideea deschiderii cabinetelor psihologice în fiecare unitate de învăţământ, pentru a asigura depistarea și soluționarea problemelor de învăţare, comunicare, adaptare sau comportamentale ale elevilor. Accentul principal în asistența psihologică a elevilor, inclusiv a adolescenților, este pus pe consiliere care este confidențială și gratuită. Accesul la serviciile psihologice este condiționat de acordul în scris al părinților. De cele mai multe ori elevii solicită rezolvarea problemelor comportamentale acasă sau la școală (violență, furt, minciună, consum de tutun, droguri, alcool etc.), probleme sentimentale, de autocunoștere și dezvoltare personală, probleme de relaționare, probleme legate de separarea părinților (divorț, deces, doliu) etc.

Moldova care peste 25 de ani trece printr-o perioadă de tranziție, de asemenea, se confruntă cu un șir de probleme care afectează nu doar adulții. ci și copiii. Potrivit Raportului „Situația copiilor și tinerilor din RM” 38% din populația RM o constituie copiii și tinerii de la 0 la 24 ani. Toate reformele, desfășurate la nivel de stat, practic nu a schimbat situația copiilor și tinerilor. Există un număr mare de copii și tineri marginalizați din cauza problemelor economice, a sărăciei, șomajului etc.copii și tineri care consumă substanţe, sunt supuşi abuzului şi violenţei sau adoptă comportamente agresive, traficaţi sau marcaţi de efectele migraţiei, tineri în conflict cu legea. [16, p. 1] Pe de o parte, copiii și tinerii înâmpină dificultăți de valorificare a potențialului propriu de dezvoltare și de continuare a studiilor, pe de altă parte, schimbările și reformele solicită perfecționare profesională, cunoașterea tehnologiilor informaționale și comunicaționale noi, pentru a putea concura pe piața muncii. Totodată, tinerii se orientează greu în lumea profesiilor din cauza lipsei programelor de orientare profesională și a informației corecte referitoare la necesitățile pieții muncii. Una din concluziile acestui raport pune accent pe învățarea informală, care – prin activităţi de informare şi formare a unor comportamente la copii şi tineri privind dezvoltarea personală, de sănătate, (auto)protecţia, participarea activă la viaţa comunităţii, precum şi deprinderile de  asigurare a unui venit etc. – ar putea preveni problemele (sau cel puţin o parte din ele) cu care aceştea se confruntă. [16, p. 4-5]

Codul Educației prevede instituirea funcției de psiholog în fiecare instituție de învățământ preșcolar și preuniversitar. De asemenea, au fost deschise Servicii de asistență psihologică în fiecare raion și municipiu. Există un șir de organizații neguvernamentale („Amic-ul”, „La strada”, „Ave copiii” etc.) care se specializează în depistarea și soluționarea problemelor, inclusiv comportamentale, ale copiilor, adolescenților și adulților. Totuși la moment de asistență psihologică beneficiază un număr mic de persoane.

Potrivit Raportului Asociaţiei pentru dezvoltare și promovare socio-economică „Catalactica”, elaborat în cadrul  proiectului „E–durabil – Un sistem durabil și eficient de informare, consultare și implicare în procesul reformelor educaţionale din Republica Moldova” cu suportul financiar al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă prin intermediul Fundaţiei Soros – Moldova, psihologul școlar are rolul de mediator între elev, școală și familie. Psihologul participă, de rând cu cadrele didactice și părinții, la integrarea elevului la mediul de învățare, se asigură că relațiile elev-cadru didactic sunt pozitive și intervine în situațiile de criză ale elevilor: posibilitatea abandonului școlar, sarcini premature, conflicte între elevi, elevi-profesori, evaluarea nevoilor socio-emoționale ale elevilor etc. [Cace, p. 47]

Unul din obiectivele cercetării a urmărit investigarea necesității existenței consilierilor școlari în instituțiile de învățământ și cum apelează părinții, elevii, cadrele didactice la serviciile lor pentru soluționarea problemelor. Rezultatele investigației au demonstrat că 88% din respondenți consideră utile ședințele de consiliere în diverse probleme ale elevilor, părinților și cadrelor didactice de către psihologii școlari. Din păcate, există un decalaj semnificativ în prezența psihologilor în cadrul unității de învățământ în mediul urban (56%) și mediul rural (36%).

Doar 24,5% dintre respondenți (părinți, elevi) au participat la ședințe de consiliere, totuși 64,5% le-au considerat utile. Rata participării cadrelor didactice la ședințele de consiliere este mai mare (41%), dintre care 76,2% le-au considerat utile.

Concluzii Deși lista problemelor, cu care se confruntă societatea în prezent, sunt comune pentru majoritatea țărilor, există diferite modele de asistență psihologică. Există țări în care asistența psihologică este insuficient subvenționată de stat (Germania). Într-un șir de țări psihologul se ocupă preponderent de consilierea beneficiarilor (Slovacia, România). Federația Rusă, Japonia se axează nu doar pe consilierea beneficiarilor, ci și pe activitatea de psihoprofilaxie. În unele țări în fiecare școală există psiholog (SUA, Slovacia, Franța), în alte țări psihologul activează în câteva instituții simultan (Germania, Japonia). În multe țări sunt implementate 2-3 modele de asistență psihologică (Franța, Uniunea Europeană, Federația Rusă). Moldova pune accentul pe implementarea a 2 modele de asistență psihologică: în centre specializate și în instituțiile de învățământ. Iar analiza experienței altor țări va asigura creșterea eficienței asistenței psihologice a beneficiarilor în domeniul preîntâmpinării, depistării și soluționării problemelor comportamentale ale copiilor și adolescenților, contribuind astfel la educația unei societăți capabile și apte de a învăța pe tot parcursul vieții. 

Bibliografia

  1. Bolboceanu A., Bucun N., Paladi O. ș.a. (2013). Аsistenţa psihologică în educaţie: practici naţionale şi internaţionale. Chișinău: Tipografia „Print-Caro”. – 118 p.
  2. Cace S., Cace C., Pârvan A., ș. a. (2015). Necesităţi, priorităţi și responsabilităţi în educaţia din republica moldova (Raport de cercetare). Chișinău: Bons Offices. – 164 p.
  3. Cadrul conceptual al strategiei de descentralizare în domeniul educaţiei. //Pe: www.edu.md/fi le/docs/Cadrul%20conceptual%20al%20strategiei.pdf (vizitat 12.04.2015)
  4. Codul Educaţiei al Republicii Moldova.
  5. Colegiul Psihologilor din România (2007). Proceduri de atestare în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii 213/2004 //Pe: www.copsi.ro/comisia-de-psihologie-educationala/regulament (vizitat 20.04.2015)
  6. Concepţia învăţării pe tot parcursul vieţii. (2012) //Pe: www.ise.md/activitai/169-conceptul-de-nvare-pe-tot-parcursul-vieii.html
  7. Delors J. (2000) Comoara lăuntrică: Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI. Iași: Polirom, 238 p.
  8. Ministerul Educației și Cercetării Științifice. (2014) Proiect de strategie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii. //Pe: www.edu.ro/index.php/articles/22313 (vizitat 20.04.2015)
  9. O prioritate europeană: Educaţia pe tot parcursul vieţii. //Pe: www.timpul.md/articol/educatia-pe-tot-parcursul-vietii-14502.html (vizitat 19.04.2015)
  10. Paliiuc T. (2006) Actualitatea şi perspectivele dezvoltării serviciului psihologic în instituţiile preşcolare. În: Aspecte psiho-sociale ale procesului educaţional, materialele conferinţei internaţionale, 28-29 octombrie 2005, IŞE. Chişinău.
  11. Parlamentul european (2014). Educație și formare profesională. //Pe: www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_5.13.3.pdf (vizitat 19.04.2015)
  12. Rousselet J. (1969). Adolescentul, acest necunoscut. București: Editura Politica.
  13. Strategia sectorială de dezvoltare pentru anii 2014 – 2020. „Educaţia – 2020”. (2014) //Pe: www.edu.gov.md/ro/strategia-educa-ie-2020/ (vizitat 16.01.2015)
  14. Hotărârea Nr. 484 din 05.07.2011 cu privire la Planul naţional de acţiuni pentru implementarea reformei structurale în educaţie. (2011) //Pe: www.usmf.md/wpcontent/uploads/2013/legi/planul%20national%20reforme%20in%20educatie.p (vizitat pe 21.05.2015)
  15. Învățarea pe tot parcursul vieții. //Pe: www.edu.cts.md/ro/content/invatarea-pe-tot-parcursul-vietii (vizitat 21.06.2015)
  16. Situaţia copiilor şi tinerilor în Republica Moldova. //Pe: www.pro-science.asm.md/youth/docs/raport_sit_tin.pdf
  17. Strategia consolidată de dezvoltare a învăţământului pentru anii 2010–2015. (2014) //Pe: www.utm.md/acte_normative/externe/strategieDezvoltare.pdf
  18. Strategia de dezvoltare a învăţământului vocaţional/tehnic pe anii 2013-2020. (2013) //Pe: www.edu.gov.md/file/Str_2013-2020.pdf (vizitat pe 15.04.2015)
  19. Banson M., Quigley Ch. (1998) The Role of Civic Education. A Forthcoming Education Policy Task Force Position Paper from the Communitarian Network. //Pe: www.civiced.org/papers/articles_role.html (vizitat 20.04.2015)
  20. Bardon J., Bennet D. School Psychology. New.-York, 1974.
  21. European Federation of Psychologists Associations EFPA (2010). Education, Training, Professional Profile and Service of Psychologists in the European Educational System. European School Psychologists Improve Lifelong Learning-ESPI. 96 p. //Pe: www.nepes.eu/files/EN%20VERSION%20ESPIL%20PAPER.pdf (vizitat 20.04.2015)
  22. School psychology. //Pe: www.en.wikipedia.org/wiki/School_psychology (vizitat pe 21.04.2015)
  23. Simons-Morton B., Crump A., Haynie D., Saylor K. (1999). Student–school bonding and adolescent problem behavior. //În: Health Education Research. p. 99-107. //Pe: www.her.oxfordjournals.org/content/14/1/99.full (vizitat 20.04.2015)
  24. Tate P., Klein-Collins R., Steinberg K. (2011) Lifelong learning in the USA: A focus on innovation and efficiency for the 21st century learner. //În: International Journal of Continuing Education and Lifelong Learning Volume 4, issue 1. //Pe: www.cael.org/pdfs/pamela_tate_etal_eng (vizitat 19.04.2015)
  25. UNESCO (2011). World Data on Education. Republic of Moldova. //Pe: www.ibe.unesco.org/fileadmin/user_upload/Publications/WDE/2010/pdf-versions/Republic_of_Moldova.pdf (vizitat pe 21.06.2015)
  26. Yamazaki T. (1994). Intergenerational interaction outside the family. Educational Gerontology, 20(5), p. 453-462.
  27. Young K., Rosenberg E. (2006), Lifelong Learning in the United States and Japan. p.69-85. //Pe: www.libres.uncg.edu/ir/asu/f/Rosenberg_Ed_2006_Lifelong_Learning_ORIG.pdf (vizitat 19.04.2015)
  28. Битянова М.Р. (1997) Организация психологической работы в школе. Москва: Cовершенство. 298 c.
  29. Колесов Д., Мягков И. (1986) Учителю о психологии и физиологии подростка. Москва: Просвещение. 80 стр.
  30. Kpaвчeнкo А. Непрерывное образование: гибкость и рост. //Pe: www.sdo.elitarium.ru/nepreryvnoe_obrazovanie (vizitat 16.04.2015)
  31. Mинистерство Образования и Науки РФ. Образовательная политика россии на современном этапе. //Pe: www.russia.edu.ru/information/analit/vis/1301,3 (vizitat 16.04.2015)
  32. Дмитриев Н. (2010) Непрерывное образование как основа формирования региональной системы непрерывного профессионального образования. //În: Известия Тульского государственного университета. Гуманитарные науки, Nr. 2 //Pe: www.cyberleninka.ru/article/n/nepreryvnoe-obrazovanie-kak-osnova-formirovaniya-regionalnoy-sistemy-nepreryvnogo-profesionalnogo-obrazovaniya (vizitat 18.04.2015)
  33. Гершунский Б. (1987). Педагогические аспекты непрерывного образования. //În: Вестник высшей школы. № 8, с. 15-22
  34. Шленов Ю., Мосичева И., Шестак В. (2005). Непрерывное образование в России //În: Высшее образование в России, nr. 3. c. 36-49//Pe: www.cyberleninka.ru/article/n/nepreryvnoe-obrazovanie-v-rossii (vizitat 18.04.2015)

Cercetare din 2015, publicat: 24.12.2018