Autori: Golovei Lilia, Gorea Svetlana

Zilnic fiecare persoană se ciocnește de probleme: în familie, comunitate, la serviciu etc. Problemele au devenit o parte componentă a vieții noastre, mass-mediei revenindu-i rolul de generator și amplificator al lor. Expansiunea terorismului, încălcarea drepturilor omului, proliferarea conflictelor dintre naţiuni, amplificarea fenomenelor de sărăcie, foame şi şomaj – doar câteva din multitudinea de aspecte ale unui fenomen complex numit ,,problematica lumii contemporane” – sunt pe larg mediate atât de mass-media autohtonă, cât și din alte țări.  „Bombardarea” masivă cu știri despre problemele din țară, dar și de pe întreg mapamondul, tensionează lumea,  generează anxietate, frică, agresivitate, influențează apariția și amplificarea problemelor emoționale, de comunicare, relaționare, comportamentale etc.

Conform DSM-IV problema este definită ca un comportament semnificativ clinic sau un sindrom sau patern care apare la o persoană și care este asociat cu un distres sau o disfuncție sau cu un risc ridicat de a cauza suferință, durere, disfuncție. Problemele comportamentale se referă la problemele, legate de dificultățile în a respecta normele și principiile acceptate de societate și de a se comporta în corespundere cu aceste norme și principii. Problemele de acest tip sunt deosebit de pronunțate în perioada adolescenței, deoarece în această perioadă:

  • modificările fiziologice, psihice și emoționale decurg într-un tempou extrem de rapid și nu întotdeauna sensul și necesitatea lor sunt înțelese de adolescent;
  • maturizarea sexuală influențează autopercepția, autoaprecierea și identitatea adolescentului:
  • există o diferență semnificativă între cerințele societății înaintate adolescenților și adulților, între drepturi și obligații lor;
  • adolescentul conștientizează diferențele poziției sale în cadrul familiei;
  • devin evidente carențele educative din copilărie, iar existența unor probleme serioase în familie amplifică mult efectul negativ al acestor carențe [14].

Pentru adolescenți sunt actuale așa fenomene ca depresia, tendințele suicidare, stresul etc. Unii își găsesc refugiul în alcool, droguri, fumat, alții se izolează în lumea proprie sau cea virtuală. Este mare numărul persoanelor care adoptă un comportament agresiv în relațiile cu anturajul. Totuși, există o categorie de oameni care depășesc cu succes situațiile de problemă. Acest fapt se datorează accesării de către aceste persoane a unei resurse terapeutice, numite reziliență.

Etimologic, cuvântul reziliență provine de la verbul latin salio, care în traducere înseamnă a sări, a sălta și prefixul re- care înseamnă contra, înapoi, iar cuvântul resilio în latină are sensul salt înapoi și în sus după un impact cu un obstacol. În limba franceză cuvântul résilier are sensul de a sări îndărăt, a se retrage. Inițial termenul reziliență a fost preluat de fizica materialelor pentru a desemna rezistența unui material la șocuri ridicate și capacitatea unei structuri de a absorbi energia cinetică a mediului fără să se rupă [8, p. 289], mai târziu termenul a fost preluat de biologie, informatică, economie, ecologie, politică, etc. În psihologie termenul reziliență începe să fie utilizat în anii 1939-1945, când psihologii americani Werner și Smith au obținut rezultate semnificative în recuperarea unui grup de copiii cu dizabilități, însă ca noțiuneapare pentru prima data în cercetările lui John Bowlby despre atașamentul afectiv.

Literatura de specialitate propune mai multe definiții pentru noțiunea de reziliență. După Cyrulink B. (1999) reziliența este un process biologic, psihoafectiv, social și cultural care permite o nouă dezvoltare a individului în urma împrejurărilor traumatice.Grotberg E. (1997) consideră că reziliența este o capacitate universală pe care o posedă orice individ, grup sau comunitate, pentru a evita, reduce sau depăși o mare varietate de efecte traumatizante. În opinia lui Nicoleanu L. (2013) rezilienţa este o adaptare psihologică pozitivă în fața unui factor stresor semnificativ ce afectează dezvoltarea și chiar supraviețuirea. Iar definiția oferită de Rusu V. (2008) descrie reziliența ca abilitatea unei persoane de a ieși învingătoare dintr-o încercare care poate fi traumatizantă, cu o forță reînnoită.

Din aceste și alte definiții putem evidenția un șir de caracteristici pentru reziliență:

– predispoziția de a rezista consecințelor potențial negative ale factorilor de risc [4, p. 59];

– dezvoltarea adecvată a persoanei;

– evitarea, reducerea sau depăşirea traumatismelor psihice şi a rănilor emoţionale [3];

– adaptarea psihologică pozitivă la situații stresante;

– capacitate de adaptare;

– dorința de a depăși evenimentele destabilizatoare;

– toleranța la stres;

– dezvoltarea unui sistem de protecție personală în situațiile problematice;

– abilitatea de a reveni la stare normală după un șoc;

– revenire la viața normal etc.

De asemenea, observăm că toate definițiile menționează prezența unor factori de risc și a abilității de a face față acestor riscuri, abilități, care în opinia unor cercetători [4, p. 60] se formează datorită prezenței unor factori de protecție (individuali, familiali și externi). De aici, reziliența constituie rezultatul interacțiunii complexe dintre factorii de risc și factorii de protecție [4, p. 60]:

factorii de risc constituie acele condiții care influențează probabilitatea apariției și evoluției unei probleme, pe de o parte, și reducerea rezistenței la stres, pe de altă parte. Putem menționa aici factori individuali (ereditatea, temperamentul, unele particularități ale personalității etc.), genetici (ADHD, boli mentale etc.) și psihosociali (stilul parental, divorțul părinților, violența, stresul, inegalitățile sociale, abuzul fizic etc.).

factorii protectivi includ factori care ajută unei personale să nu dezvolte o problemă într-o situație de risc, care reduc efectul reacțiilor negative și oferă oportunități pentru obținerea succesului. Din această categorie fac parte stima și conștiința de sine, inteligența, susținerea familiei, suportul moral, sentimentul propriei valori, suportul material/financiar etc.

Reziliența nu este o aptitudine înnăscută, ci o abilitate ce se dezvoltă odată cu experiența personală. Nivelul de reziliență depinde de nivelul intelectual, predispunerea genetică și experiențele prin care a trecut persoana. Există evenimente traumatizante în care o persoană este rezilientă și există situații dificile, când persoană nu manifestă reziliență. Acest aspect al rezilienței este mai specific adolescenților, datorită schimbărilor majore care au loc în această perioadă a vieții umane. Totodată, experiența umană oferă experiențe, în cadrul cărora factorii pot fi protectivi într-un anumit cadru și de risc într-o altă ambianță și viciversa. Totuși, cercetările au demonstrat că multe dintre persoanele, care au avut parte de experiențe stresante și traumatizante, devin buni profesioniști, găsesc cele mai bune soluţii la problemele vieţii, nu se victimizează, au multă încredere în ei, au viaţă socială activă, sunt optimiști, au prieteni, și au un proiect de perspectivă beneficiind de așa zisa elasticitate psihică, o capacitate de a reveni după aplicarea unei tensiuni asupra lor [7].

Literatura de specialitate propune un șir de caracteristici pentru o persoană rezilientă: un nivel de inteligență mai sus de medie, încredere în forțele proprii, imagine de sine pozitivă, autoapreciere adecvată, empatie, simțul umorului, autonomie, siguranță, flexibilitate, creativitate, viață socială activă, sociabilitate, interes pentru oameni, activitate și lucruri. Persoana rezilientă manifestă autonomie, spiritualitate, înțelepciune autentică, înțelegere față de alții. Își poate manifesta sentimentele. Posedă abilități de gestionare a emoțiilor, capacități de stabilire a obiectivelor, de planificare, de luare a deciziilor, de rezolvare a problemelor și anticipare a succesului. Este persoana care își pune planuri realiste. Totodată posedă sentimentul propriei valori, este atentă la eu-l său, la propriile necesități și dorințe. În dotarea persoanei reziliente putem întâlni ironie, sarcasm, fermitate, iritabilitate și sfidarea a tot ce le stă în cale.

Reziliența îmbogățește viața persoanei, inclusiv a adolescentului, prin faptul că oferă:

– mecanisme constructive pentru a face față situațiilor dificile cu care se confruntă;

– strategii eficiente de gestionare a emoțiilor și de menținere a unei stări emoționale pozitive;

– căi de menținere a stării de bine în urma evenimentelor negative prin care trece;

– deprinderi de adaptare la condiții ce nu pot fi schimbate;

– perceperea situațiilor problematice ca o ocazie de învățare și de obținere a unei experiențe noi de viață;

– noi oportunități în dezvoltarea personală;

– resurse pentru asumarea unor riscuri rezonabile în atingerea scopurilor;

– condiții pentru îmbunătățirea stimei de sine, a conștiinței de sine  și a autoaprecierii adecvate;

– încredere în forțele proprii și optimism;

– tehnici și metode de rezolvare constructive a problemelor cu care se confruntă;

– soluții pentru prevenirea problemelor comportamentale etc.

Abordarea rezilienței reprizintă un complex integru, constituit din:

– cunoștințele și experiența persoanelor reziliente;

– modalități de intervenție în cazul persoanelor adlate în dificultate.

Deoarece experiența de viață constituie unul din pilonii dezvoltării rezilienței, putem presupune că adulții, și, în mod deosebit, psihologii, sunt actorii principali în dezvoltarea rezilienței la adolescenți. Psihologul poate contribui la dezvoltarea rezilienței adolescenților, atât ca model de dezvoltare a propriei reziliențe, cât și printr-un șir de activități de psihoprofilaxie, dezvoltare și remediere psihologică care vor tinde spre realizarea unui șir de obiective:

– formarea deprinderilor de planificare și respectare a regimului zilei;

– promovarea unui stil de viață sănătos;

– dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor;

– dezvoltarea abilităților sociale și emoționale;

– exersarea deprinderilor de a oferi ajutor altor persoane, chiar dacă acestea nu îl solicită, prin activități de voluntariat, munca solial-utilă etc.;

– dezvoltarea creativității;

– oferirea modelelor de elaborare a obiectivelor, a planurilor în corespundere cu necesitățile și dorințele personale;

– cultivarea unei imaginii de sine de sine pozitive, a autoaprecierii adecvate;

– dezvoltarea abilităților de identificare a aspectelor pozitive în cadrul unui eveniment stresant sau traumatizant;

– dezvoltarea capacității de a se adapta într-o situație dificilă;

– dezvoltarea toleranței, a empatiei, a respectului față de alții;

– dezvoltarea unui sistem de valori moral-spirituale;

– formarea abilității de a rezolva probleme;

– identificarea calitatilor si a momentelor de viaţă depăsite cu success etc.

În cadrul investigației realizate a fost elaborat un program de dezvoltare a rezilienței care conține 12 ședințe a câte 90 min. fiecare.

Programul: Abordarea rezilienței pentru prevenirea și soluționarea problemelor comportamentale ale adolescenților.

Scopul: Crearea unui plan de dezvoltare a rezilienței pentru prevenirea problemelor comportamentale la adolescenți.

Competențe:

Cunoștințe

– Definirea fenomenului de reziliență;

– Identificarea nevoilor și resurselor umane;

– Identificarea tipurilor de probleme cu care se confruntă adolescenții.

Abilități

– Formarea abilităților de prevenire și soluționare a problemelor;

– Dezvoltarea abilităților de bunătratare a anturajului;

– Elaborarea unui plan de dezvoltare a rezilienței.

Atitudini

– Sensibilizarea participanților față de fenomenul rezilienței;

– Stimularea dorinței de bunătratare a persoanelor din anturajul adolescenților;

– Argumentarea importanţei rezilienței în prevenirea problemelor comportamentale la adolescenți.

Conținuturi:

Ședința 1 Să ne cunoaștem

Ședința 2 Fenomenul rezilienței

Ședința 3 Nevoile omului

Ședința 4 Nevoile adolescentului

Ședința 5 Identitatea umană

Ședința 6 Resursele noastre (care ajută oamenilor să facă față dificultăților)

Ședința 7 Persoane importante în reziliență

Ședința 8 Tipuri de probleme

Ședința 9 Modalități de soluționare a problemelor

Ședința 10 Buna tratare

Ședința 11 Plan de dezvoltare a rezilienţei

Ședința 12 Evaluarea cursului

În concluzie putem afirma că reziliența este o abilitate de eficientizare și de armonizare a vieții personale. Este o competență constructivă de a face față stresului și evenimentelor negative. Reziliența oferă șanse reale de a reveni după o trauma cu surse și forte noi și cu dorința de a trăi în bună vecinătate cu cei din jur. Iar ca cele scrise mai sus să aibă o eficiență maxima se cere să manifestăm toleranță, atitudine empatică și deschidere pentru orice experiență de viață.

Anexa 1

Ședința 9 MODALITĂȚI DE SOLUȚIONARE A PROBLEMELOR

Obiective:

– Să analizeze etapele soluționării unei probleme;

– Să exerseze abilități de analiză a unei situații de problemă într-un timp scurt;

– Să dezvolte abilitatea de a rezolva independent problemele personale

Materiale Calculator,Cutia cu îmbrățișări, Anexa 1a Îmbrățișări, Anexa 1b Detectorul de probleme, Anexa 1c Tehnica SATGIAPO, flip-chart, markere, Anexa 1d Probleme

1. Ritual de începere a ședinței Saluturi muzicale (1 min.)

Se include o melodie. Din cutia cu îmbrățișări se extrage o fișă și se citește enunțul. Participanții se salută îmbrățișându-se conform condiției din fișa extrasă.

2. Discuție inițială (4 min.)

– Ce probleme ați avut pe parcursul săptămânii?

– Cum le-ați soluționat?

3. Energizantul Ping-pong verbal (5 min.)

Participanții formează perechi. În cadrul perechii participanții pe rând enumeră variante de probleme comportamentale specifice adolescenților. De exemplu: A – Ion fuge de la lecții; B – Ana fumează, A – Vasile agresează fetele, B – Alina răspunde părinților etc.

4. Exercițiul Întrebări fermecate (15 min.)

Pe tablă/flip-chart se scriu întrebările: CINE? CE? CÂND? CUM? UNDE? DE CE?

– Din ședință trecută, dar și exercițiul precedent, au demonstrat că fiecare persoană se ciocnește de multe probleme. De multe ori, când avem o problemă, nu știm ce să facem. Tehnica Întrebările fermecate ne permite să examinăm în detalii problema, să adunăm informația utilă și să găsim soluții într-o perioadă scurtă de timp.

Se formează grupuri a câte 3-4 persoane. Se repartizează foi A3, markere și câte o situație de problemă din Anexa 4 pentru fiecare grup.

– Aplicați întrebările fermecate pentru a aduna cât mai multă informație despre problemă. Notați răspunsurile la întrebări.

Grupurile prezintă rezultatele activității.

Reflecție

– Cum v-a ajutat tehnica în discuțiile voastre?

– Cât de des folosiți aceste întrebări în viața reală? Care întrebare este utilizată cel mai des?

– În ce situație ar fi utilă această tehnică? 

5. Exercițiul Detectorul de probleme (20 min.)

Se repartizează Anexa 2.

– În grupuri ați încercat să analizați o problemă. Tehnica v-a permis să clarificați detaliile problemei. Tehnica Detectorul de probleme vă permite să identificați soluții pentru problema discutată. Imaginați-vă că problema discutată s-a întâmplat real cu voi. Răspundeți la întrebările fișei. Nu răspundeți la ultima întrebare.

Se lucrează în grupurile formate în cadrul exercițiului precedent.

– Analizați fișele și notați variantele constructive, identificate de colegi, pentru penultimele 2 puncte din fișă. Nu răspundeți la ultima întrebare.

– Recitiți răspunsurile proprii și variantele propuse de colegi. Răspundeți la ultima întrebare.

Fiecare participant citește răspunsul la ultima întrebare. Se analizează răspunsurile.

6. Tehnica SATGIAPO (20 min.)

Se repartizează Anexa 3.

– Tehnica SATGIAPO este o metodă care vă învață să vă rezolvați independent problemele. Fiecare literă a cuvântului SATGIAPO are o anumită semnificație. Fișa pe care ați primit-o conține un exemplu de utilizare a tehnici. Citiți atent, apoi încercați să completați partea a II-a a fișei.

Sentimentele îmi indică o acțiune chibzuită. – Sunt sentimentele neplăcute pe care le simțim din cauza problemei.

Am o problemă. – Formulează problema.

Țelurile îmi servesc drept ghid. – Stabilește ce vrei. Elaborează o listă de scopuri.

Gândesc la ceea ce pot face. – Enumeră o listă de acțiuni/lucruri pe care le putețiface, fără a le împărți în idei bune sau rele.

Imaginez rezultate. – Identifică consecințele acțiunilor tale pentru fiecare idee scrisă mai sus.

Aleg cea mai bună soluție. – Recitește cele scrise și aleg una sau mai multe soluții.

Planific totul, anticipez capcanele, exersez planul și îl pun în aplicare. – Fac un plan, gândesc ce ar putea să mă încurce și realizez acțiunile. Stabilește ce, unde și cum. Nu te descuraja. Dacă nu reușești, treci la ultima etapă. Cub timpul îți va reuși.

Observ ce s-a întâmplat și mă gândesc ce trebuie să fac mai departe. – Analizez dacă planul a funcționat și dacă a fost ceea ce mi-am dorit.

7. Activitatea Studiu de caz (15 min.)

Se formează grupuri a câte 4-5 persoane. Se repartizează markere și flipchart.

– Discutați în cadrul grupului problemele de care v-ați ciocnit recent. Selectați una și încercați s-o rezolvați utilizând una din tehnicile învățate azi.

Fiecare grup prezintă activitatea.

8. Exercițiul Ei și (5 min.)

– Nu întotdeauna aveți suficient timp, pentru a analiza orice problemă, respectând toate etapele tehnicilor învățate azi. De asemenea, există situații, când vi se pare că nu aveți puteri să gândiți sau sunteți complet epuizat. În astfel de clipe vă poate ajuta tehnica Ei și.

Deci, aveți o problemă. Pentru eliminarea ei, urmați yrmătorul algoritm:

1. Așezați-vă comod și verbalizați cu voce tare problema (cât de tare puteți).

2. Adresați-vă prima întrebare evaluativă: „EI ȘI?”

3. Răspundeți la întrebarea care v-ați pus-o…

4. Adresați-vă a doua întrebare evaluativă: „EI ȘI?”

5. Răspundeți la această întrebare.

6. Continuați algoritmul, repetând întrebarea: „EI ȘI?” până veți răspunde: „ȘI NICĂ!”

7. FELICITĂRI, problema e distrusă! Ședința de autopsihoterapie a luat sfârșit.

9. Debrifare (4 min.)

– Ce am făcut la ședința de azi?

– Cum vă simțiți?

– Ce v-a plăcut?

– Ce a fost important azi la ședință?

– Cu ce plecați de la ședința de azi?

– Cum informația nouă vă poate ajuta în viitor?

10. Ritual de închidere a ședinței Despărțiri muzicale (1 min.)

Se include o melodie. Din cutia cu îmbrățișări se extrage o fișă și se citește enunțul. Participanții se salută îmbrățișându-se conform condiției din fișa extrasă.

Anexa 1a

DETECTORUL DE PROBLEME

Anexa 1b

Tehnica SATGIAPO

Exemplu:
S – supărat, obosit
A – prietenii mei se ceartă
T – vreau să se înțeleagă
G – să strig la ea; să nu mă implic; să-i ameninț că nu voi prieteni cu ei; să-i întreb care e problema

I – prea periculos, mă simt prost, îi aud văicărindu-se
A – întreb care e problema
P – le vorbesc pe un ton neutru, le cer să vorbească pe rând
O – dacă nu merge, îi ameninț că nu merg cu ei la competițiile de duminică.

Identifică o situație problematică recentă și completează SATGIAPO

Anexa 1d

PROBLEME

  1. Ion are 15 ani și în ultima vreme este foarte nervos, țipă prin casă, chiar îl lovește pe frățiorul său. Se ceartă des cu prietenii și chiar se bate, mai ales la orele de sport. Identificați cauzele posibile ale comportamentului. Cum îl puteți ajuta să scape de această furie?
  2. Ana are 17 ani. Este elevă la liceu. Minte pe toți. Copiază la școală. Este necinstită cu patronal, pentru care lucrează după ore. Identificați cauzele posibile ale comportamentului. Cum o puteți ajuta?
  3. Vasile are 14 ani. Are foarte multe absențe, deseori fuge de la ore și o atitudine obraznică față de profesori. Are rezultate foarte slabe la învățătură (este amenințat de corigențe la 7 discipline). Identificați cauzele posibile ale comportamentului. Cum o puteți ajuta?

Bibliografia:

  1. CIDDC (2010). Ghid pentru profesioniștii care lucrează cu copiii migranților. Ch.: „Foxtrot”, 184 p.
  2. Costescu G. (2014) Reziliența – cum să ajutăm adolescenții să facă față situațiilor dificile. Pe: www.parintibuni.ro/index.php/Adolescenti/rezilienta-cum-sa-ajutam-adolescentii-sa-faca-fata-situatiilor-dificile.html (vizitat 30.03.2015)
  3. Cristi P. (2012) 17 pași spre reziliență. Pe: www.azscrinul.ro/17-de-pasi-catre-rezilienta/ (vizitat 30.03.2015)
  4. Năstase V., Cozman D., ș. a. (2009) Factori de protecție și reziliență în structurarea personalității. Pe: www.arpcapa.ro/wp-content/uploads/2013/01/Factori-de-protectie-si-rezilienta-%C3%AEn-structurarea-personalitatii.pdf (vizitat pe 13.04.2015)
  5. Nicoleanu L. (2013). 10 modalități de dezvoltare a capacității tale de reziliență. //Pe: www.viatasanatoasa.com/10-modalitati-de-dezvoltare-a-capacitatii-tale-de-rezilienta/ (vizitat 30.03.2015)
  6. Petrică S. (2014) Reziliența – un cadou pentru viață. Pe: www.parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-Z/rezilienta-un-cadou-pentru-viata.html (vizitat 30.03.2015)
  7. Radu N. Despre reziliență. Pe: www.memoriidemedic.ro/despre-rezilienta/ (vizitat 30.03.2015)
    Rusu V. (2008). Reziliență și precaritate. În: Rev. Med. Chir. Soc. Med. Nat., Iași, vol. 112, nr. 2, p. 289-292
  8. Cyrulink B. (1999) La resiliencé risques igbonogique.
  9. Grotberg E. (1997) The International Resilience Project: Frinding from the Research and the Effectiveness of Interventions. //În: Bain B. et. al. Psychology and Education in the 21at Century: Proceedings of the 54th Annual Convention International Council of PsychologistsEdmonton. ICP Press p. 118-128
  10. Lazarus R., Folkman (1984) Stress, Appraisal and Coping. New York: Springer Pub. – 445 p.
  11. Măirean C., Turliuc M. N. (2011). Children and trauma. Special edition of Journal of the National Network for Professionals in Preventing Child Abuse and Neglect (Today’s Children are Tomorrow’s parents), no. 30-31, June-September 2011. p. 15-29. Pe: www.sor.rvts.no/filestore/Filarkiv/Dokumenter/Fagstoff/Barnevern/Children_and_Trauma_2.pdf (vizitat 13.04.2014)
  12. Rutter, M. (1999). Resilience concepts and findings: Implications for Family Therapy. În: Journal of Family Therapy, 21, p. 119-144. Pe: www.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1467-6427.00108/pdf (vizitat 13.04.2015)
  13. Колесов Д., Мягков И. (1986) Учителю о психологии и физиологии подростка. М.: Просвещение. 80 стр.
  14. www.psihoterapeutic.blogspot.com/2011/03/rezilienta.html

Anul apariției: 2015